De retinut:
- Circuit montan: Cozla, răstignirea din Dl.Așchimosului- Șaua Liordișului- Piatra Cozlei-Piatra Clitiorului- Cărarea Fetelor- Șaua Liordișului- Dl.Așchimosului- 3 ore, cca 6 km.
- Diferenta de nivel: cca 100 m conf. GPS ( la Răstignirea din Dl.Așchimosului-Cozla E-520 m, deasupra Stanului Cozlei 587 m.
- Specii admirate-n traseu:
- În circuitul Cozla: Phasianus colchicus- fazan, o femelă ; Galantus nivalis- ghiocei , Tussilago farfara –podbal, Helleborus purpurascens –spânz roșu, Salix cinerea- loză, Primulqa vulgaris- ciuboțica cucului, Erythronium dens-canis var. nivalis –măseaua ciutei, călugări albi, Phyllytis scolopendrium (syn.Asplenium scolopendrium) – limba cerbului , ferigă cu rădăcina dulce, năvalnic , Hepatica nobilis- albăstrea, crucea voinicului, Cornus mas –corn, Allium ursinum –leurdă, Juniperus communis- ienupăr, Viburnum opulus-călin, fructe din toamnă, Lunaria rediviva- lopățea.
- Pe Pietre: Falco tinnunculus- vânturel roșu.
- În situl marno: calcaros Jibou SV- Pulsatilla montana- dediței.
- Pe traseul auto: Buteo buteo.-uliu șoricar , Corvus frugilegus-cioara de semănătură.
Descrierea excursiei – circuit
Chiar nu am habar când am început să descopăr Sălajul turistic inedit ( geomorfologic, peisagistic, botanic, arhitectural, etno-cultural, istoric-arheologic…) dar aș putea să aflu, dacă aș scurma cu acribie în vasta-mi arhivă turistică. Sunt obligat uneori s-o fac pentru a-mi împrospăta detaliile de orientare necesare ( invariabil, toate traseele sălăjene le-am descoperit prin demersuri prospective, cel mult cu hărți topo 1 : 25.000, mai nicicând marcate turistic – exceptie pe culmea Meseșului și în Grădina Zmeilor) .
După ce la 8 martie a.c. admirasem de unul singur primule, brândușe, călugări, albăstrele-n Ocoliș apoi, imediat după aceea, zăpadă înghețată, primule, spânzi roșii și ghiocei pe Cornu Pleșii, Vărai-Maramures, mi-am amintit de Platoul Carstic Cozla, Țestoasa Zburătoare de pe v.Tireacului, Gâlgău Almașului și Pulsatilla montana-dedițeii din situl Jibou.
Fusesem de mai multe ori, pe diferite variante de abordare, inclusiv în final de iarnă dinspre Năpradea, pe Platoul Carstic Cozla, ultima oară în sept. 2018 – Din Cozla pe Stanu Cozlei și la avenul din Găvanul de la Gura Cerului.
De aici ideea de-a programa pentru sâmbătă 12 03 2022 o combinată sălăjano-maramureșană la finalul căreia urma să aflăm dacă în Rodina, La Mociri- răsărise și înflorise – Frittilaria meleagris – laleaua pestriță ( admirată acolo într-o primăvară la 1 martie).
Brumă groasă după o noapte cu semilună și puzderie de stele. Nea puțină, înghețată pe versantii NV-N aferenți Podișului Someșan în aval de Perii Vadului spre Cormeniș – Gura Văii Leșului- Lozna- Cliț. În Letca am abandonat șoseaua spre Băbeni – Surduc – Jibou luând-o la dreapta pe asfaltul mai îngust. La prima răspântie, de acolo unde în dreapta continuă spre Purcăreț -Vălișoara (fostă Valea Rea) am urmat-o pe cea din stânga-înainte spre Ciula-Cozla ( 10 km) traversând o zonă de terasă someșană carstică a Letcăi ( pe care pot fi admirate câteva tăuri dolinare) apoi deosebit de frământatul Podiș Someșan. De această dată nu am oprit în Ciula pentru a fotografia biserica de lemn ridicată la 1707. În stânga sus se vedea o mică parte din satul Șoimușeni. Am continuat spre Cozla pe asfaltul îngust cu impresionante suișuri & coborâșuri ( amintind de ulițele cu tramvaie de epocă din San Francisco, sic !), trecând pe lângă magazinul sătesc. Către biserică arată descendent și la stânga un mic indicator de lemn. Mai sus de biserica zidită, în intersecția unde la stânga se desprinde varianta ce duce-n Șoimușeni – 3 km – am luat-o în dreapta pe un drum în pantă cu asfalt îngust, coborând spre o șa apoi suind alert pe un drum pietruit orientat spre marginea E a Cozlei, oprind și parcând la răstignirea din Dl.Așchimosului. Era ora 10 iar temparura se situa la 0 gr. C. Pe Dl .Aschimosului – la N de răstignire, o cultură de coacăz negru. Am parcat și, luându-ne rucsaci ușori, ceai/apă, un pachet de smochine & curmale, bețele de trekking și dotarea foto am pornit la E-NE, pe drumul accidentat-bolovănos de TAF /car ce duce spre Șaua Gura Liordișului, suie pe arid-calcarosul Dl.Mestecănel (Mistignel) continuă pe la SV-S de măguricea împădurită cu fag a Dl.Țăpleu ( Țipleu) orientându-se spre nu prea îndepărtatul sătuc Vălișoara lăsând la stânga Măgura Vălișoarei care, pe abruptul NV lasă vederii Stanu Vălișoarei dincolo de el ivindu-se cuesta ocru-bej-calcaroasă vestică a Prisnelului Vălișoarei ( în bază, prin aprilie, cu sit-urile de Iris pumila galben pal cele mai numeroase, doar unul cu irisi albastri cerneală iar pe creștet și spre Șaua dintre Prisneluri cu Iris graminea, orhidee, Daphne mezereum – tulichină, Aconitum moldavicum- omag, Arum maculatum- rodul pământului și multe altele). În dreapta, în Gura Șeii Liordișului, apăru o dolină mică invadată de arbuști țeposi, iar în preajma ei o uriașă cuvetă carstică în care, până prin 1980, a existat Tăul Liordișului- dolinar, ulterior vidat natural după străpungerea apei prin argila hidroizolantă.
De data asta nu am mai suit pe Mestecănel (după unii Mestechinel, Mistignel) ci, zărind o potecă pastorală suind costiș de la SE spre N prin huci am urmat-o pentru a ajunge pe Platoul Carstic Cozla. În huci apărură primele ex. de ghiocei, mai sus nea discontinuă, înghețată bocnă, sol noroios acolo unde bătea soarele pe drumul turmelor de ovine. Sus, holde înguste cultivate cu porumb vara trecută, fânațe și împrejmuiri cu cordoane de sârmă pe care-s agățate doze de bere ca sperietori pentru mistreți și cervide. De sus se deschide o panoramă SV spre vatra Șoimușeni-ului apoi treptat către V-NV-N spre lunca Someșului aval de Rona, către Someș Guruslău, balastierele-habitate de avifaună lacustră, îndeosebi lebede, din Traniș spre Năpradea, Cheud și-n final spre Benesat –Dl.Mare, Mtii Țicău – peste șerpuindu-l maiestuos r.Someș se vedeau Someș Odorhei, Aluniș…Dl.Sălajului. De pe Stanu Cozlei- zona bornei topo, privind plonjant se vede drumul de TAF/car suind din Năpradea pe la bazinele de apă din Zăpode, continuând pe la N de Stanu Cozlei apoi peste Mestecănel și Măgura Vălișoarei spre Vălișoara. Deoarece fusese ger nocturn, cer senin, nici un strop de pâclă, de pe Stanu Cozlei vedeam către E Măgura Vălișoarei, vf. Pietroasa, vf.Igniș, Gutâiul, Mogoșa și foarte aproape, cu creștetul împădurit, Țipleul (Țâpleul). Prin pâclă am văzut Meseșul și Muntele Mare din Carpatii Occidentali-alb de nea. După ce am depășit creștetul platoului carstic în locul unui fost punct de triangulație topografică –alt. 587 m alt.- am coborât treptat spre crucea de pe Piatra Clitiorului. Până aici am făcut 1 oră și după repriza foto am ocolit pe la SE-S-SV imensa zonă cu alunecări de teren datorate numeroaselor izvoare care apar printre instabilele argile. În zona cu alunecări apărură câteva ex. de podbal abia-nflorite, tufe de loză cu mâțișori sur-catifelați, două zone cu bălți parțial înghețate și lângă ele, în vegetația ierboasă luxuriantă protectoare, ex. de spânzi roșii și câteva primule.
Am continuat spre V-SV pe deasupra peretelui calcaros. Către S – la vreo 400 m- se vedea antena – releu GSM de pe Dl.Cărămida ( zona fostului limes roman) iar în dreapta ei, păduricea de pini roșii de pe flancul geografic stâng al Râpei Străminoasa din Vădurele. De data aceasta nu ne-am propus să mergem la avenul din Găvanul Gura Cerului – reper util un pâlc de tineri frasini – care are aspectul puțului pietruit al unei fântâni și conf. speologului Ică Giurgiu are 106 m adâncime, în el existând o cascadă subterană de 56 m ( fapt contestat de către speologii Clubului de Speologie Montană din Baia Mare). Deplasându-ne pe deasupra peretelui calcaros –cuesta V-NV- la cca 250-300 m SV de Piatra Clitiorului – și 1/2 ore de mers de la aceasta ( 11/2 h de la start) apare un amplu, semicircular-descendent intrând NV al pășunii cu alunecări de teren și acolo, depășind porumbarii agasanți găsim intrarea SV în Cărarea Fetelor pe care am urmat-o spre NE-E. Printre grohote, în pădure au apărut ghiocei, călugări albi, minusculi boboci de viorele, mai încolo câteva frunze crude de leurdă și buchete mari de năvalnic sau limba cerbului (cu rădăcina dulce, comestibilă). Cărarea Fetelor e deosebit de accidentată la trecerea pe sub un perete înalt de cca 15 m din care s-au desprins grohote mari. Aici prin luna iunie înfloresc ex calcaro-termofile de arbuști – Staphylea pinnata- clocotiș, florile lor fiind niște delicați ciorchini albi. Nu voiam să coborâm în stânga, spre Fântâna Fagului și–n continuare la pseudolapiezurile de argile roșii gipsoase ci am continuat pe sub peretele stâncos traversând mici poienițe cu primule și spânzi, cu bătrâni corni îmbobociți și tufe mari de aluni în floare pentru ca să ajungem la grohotele de sub Piatra Clitiorului. De acolo am continuat prin pădure, pe sub cuesta, dând într-o altă poienița – trecuseră deja 2 ore de la plecare. Sub fagi, în frunzișul uscat apăruseră ghiocei, primule, spânzi și un ex. de albăstrea (crucea voinicului). Dând de un vâlcel-torent coborând în altă poiană spre N-NE l-am urmat cca 40 m până într-o poiană mare punctată cu tufe mari de păducel și porumbari de unde vedeam Țăpleul. Măgura Vălișoarei și Prisnelu Vălișoarei.
De acolo ne-am deplasat aprox. către E vizând ajungerea-n drumul de TAF Năpradea- Șaua Gura Liordișului., întâlnind un unic ex. de ienupăr. Odinioară existase, orientată către SE, prin făget pe versantul grohotos-abrupt, Cărarea Clitiorului – Cărarea Feciorilor care iesea pe Platoul Carstic Cozla în zona unde se termină abruptul stâncos și pădurea urcă până pe platoul carstic dar azi nu mai poate fi depistată așa că a urmat traversarea spre NE-E prin poieni cu păducei, având Stanu Cozlei în dreapta, până ce am dat în drumul off road pe care aveam să suim către Șaua Gura Liordișului, pe alocuri nelipsind lungi porțiuni placate cu nea și gheață. La stânga drumului suind treptat către SE-S, în huci am văzut sute de ex. de ghiocei și câteva buchețele de primule. La ora 13,10 după 3 ore de la start ne încheiam – la răstignirea din Dl. Aschimosului- circuitul primului nostru obiectiv. Acolo surpriză, în cultura de coacăz negru curăța lăstarii uscati, plivea și prășea vechea mea cunoştiinţă din 2018 – Maria Mihuț din Cozla, de 85 de ani. Sărmana era înfofolită și, cochetă ca orice femeie, se scuza că arată tare ponosită.
Îmbarcaţi, am rulat spre Surduc – Tihău – Gâlgău Almașului, de acolo la stânga peste podul v.Almașului și spre biserica transilvană semeață, cu turlă ascuțită trasă-n tablă galvanizată, volta dreapta spre gura v.Tireacului. Din criză de timp nu am oprit la confluența acesteia cu v.Ursoaia ( unde există un excepţional afloriment grezoz cu babe, ciuperci, trovanți ) ci am continuat pe drumul lutos- hârtopos, admirând in passing ,din ce în ce mai jos-dreapta, trovanții mari, rotunzi, negricioși ai v.Tireacului. Am parcat pe malul drept al v.Tireacului sub o livadă deasupra căreia e o căbănuță cochetă. De acolo am continuat spre E, ușor descendent, spre fostul loc al unui staul unde foarte recent fusese amenajat un bazin pentru îmbăiatul oilor. Dincolo de acesta trona scăldată-n soarele pieziș al după-amiezei Țestoase Zburătoare văzută de mine prima oară în 2006 și astfel botezată deoarece mi s-a părut că seamănă unui caret ( broască țestoasă de mare) ori unui hipersonic bombardier american invizibil-Stealth.
Era ora 15.00, cam târziu, dar soare și se părea că vom putea recupera ceva. După repriza foto retur în Gâlgău Almașului și de-acolo Pe Pietre. Prilej de maximă surpriză și încântare pentru colegii mei care ajungeau prima oară aici și s-au bucurat să descopere formațiunea grezoasă vastă bizar și intens erodată & modelată. Am vizitat sit-ul geologico-peisagistic, cu nimic mai prejos decât celebra Grădină a Zmeilor aflată vizavi dar la stânga v.Almașului, la ora 16.10 plecând spre Tihău-Var-Jibou- sit-ul calcaro-marnos în care abia infloriseră-ntre ierburile uscate primele ex. de Pulsatilla montana – dediței albaștri – liliachii cu corolele, frunzele crestate încă pliate și pețiolurile protejate de brume de către denșii lor perișori alb-argintii. Numeroase ex. erau pe potecuță, altele pe lângă ea, riscând să fie strivite de neștiutori. Am trecut la pioase închinări, îngenunchieri și culcaturi pentru a surprinde contre jour cele mai optime unghiuri. Piscuiu Ronei (Dl.Rakoczi) ardea și fumega după incendierea vegetației uscate dinspre malul drept al Someșului. Bucuroși de foto-recoltă și atingerea a patru, din cele cinci obiective propuse, am plecat spre casă. La ora 17.30 ne încheiam frumoasa excursie în timp ce soarele apunea incendiar-fantastic.
