În funcție de localitatea de domiciliu a celor interesați și de disponibilitatea acestora la efort, Prisnelu Vălișoarei poate abordată astfel:
De către maramureșeni:
1. dinspre Șomcuta Mare- Buciumi-Curtuiușu Mare- la stânga în sus pe relativ noul drum spre Cornu Pleși- Vărai care apoi continuă spre Mesteacăn; de la poalele Cornului Pleși urmează o deplasare pe culme, cca 3 km V spre șaua Gura Stânei- cu detritus litoral milenar incluzând fosile de scoici & melci marini-în continuare pe Prisnelu Văraiului- Șaua Prisnelurilor-Prisnelu Vălișoarei- Vălișoara
2. dinspre Șomcuta Mare- Buciumi-Curtuiușu Mare-Fericea- de acolo la stânga pe un drum dirt track –inaccesibil auto-amenajat după vara 2019 în Șaua Prisnelurilor- Prisnelu Vălișoarei –Vălișoara 3. dinspre Șomcuta Mare- Valea Chioarului- Vărai ( pe v.Caselor) –in continuare 5 km drum pietruit cu porțiuni argiloase cu ogașe) spre Șaua Gura Văi-Pădurea Școli- Vălișoara ( din Șaua Gura Văi se poate sui direct spre Prisnelu Văraiului iar de acolo se ajunge prin Șaua Prisnelurilor pe Prisnelu Vălișoarei)
De către sălăjeni:
Din Letca pe drumul asfaltat cu indicator rutier Cozla 6 km până la răspântia cu indicator rutier dreapta -Purcăreț 6 km ; ieșind din Letca pe acest drum asfaltat spre fosta Carieră de Calcar, după cca 1 km asfaltul se termină și apare o răspântie cu indicator rutier stânga Vălișoara 5 km –drum pietruit cu succesive pante accentuate ( înspre dreapta drumul pietruit duce spre Purcăret și Toplița, două sate pitoresti cu substrat carstic deosebit).
Plecând din Baia Mare, nimic neinformând că drumul pietruit din Vărai, pe lângă v.Caselor , spre Vălișoara- 5 km- e-n lucru, am fost nevoit să abandonez această variantă de acces optând pentru cea via Letca, în amontele v.Purcăreț (deplasarea din Vălișoara, zona vechii case parohiale pe Prisnelu Vălișoarei și retur necesitând cel mult 2 ore; în funcție de atenția acordată peisagisticii deosebitei & florei calcarofile.
Prima atestare a localității de destinatie este din anul 1603, când apare sub numele de pagus novus Diospataka. Ulterior a purtat următoarele nume: 1650 Diospatak, 1733 Vallerej, 1750 Valyere, 1850 Vale Re, 1854 Valea Rea, 1964 Vălișoara. De menționat că toponimul Vărai nu are la origine activități ancestrale de exploatare a rocii calcaroase și prepararea clasică a varului în cuptoare ci din maghiarul var aj semnificând așezarea de la poalele cetății ( pe Prisnelu Vălișoarei existase un strategic punct roman de observatie ).
Specii botanice primăvăratice mai deosebite întâlnite în zonă:
Iris pumila (var. galben pal & var. albastră)
Sesleria caerulea – coada iepurelui –smocuri înspicate pe terasa cu grohote calcaroase de la V Prisnelului Vălișoarei
Arum maculatum– rodul pământului
Pinus sylvaticus– spontan pe grohote Cariera Letca
Juniperus communis –ienupăr pe grohotele V Prisnelului Vălișoarei
Vinca minor– saschiz, priboi pe taluzuri și în fața caselor Vălișoarei
Viola arvensis– trei frați pătați
Viola odorata –toporaș, violeta
Viola canina
Viola joii ( roz, pe platoul grohotos-calcaros de la V de cuesta Prisnelului Vălișoarei)
Fragaria vesca– fragi sălbatici înflorind
Pyrus pyraster –păr pădureț , păr sălbatic
Cornus mas– corn în plină floare
Cornus sanguinea – sânger
Carpinus betulus– carpen înflorit
Helleborus purpurascens – spânz roșu-fructificat
Primula vulgaris– ciuboțica cucului la final înflorire
Pulmonaria officinalis– mierea ursului, plămânărică
Prunus spinosa– porumbar abia îmbobocit
Sedum sexangulare – floare grasă
Equisetum arvens – coada calului
Tussilago farfara – podbal fructificat
Euphorbia cyparissias afectata de ciuperca Uromyces pisi
Euphorbia amygdaloides –lapte câinesc
Euphorbia epithymoides – laptele cucului
În data de 18 aprilie, 2021 ajungeam de unul singur pe Prisnelu Vălișoarei, via Lemniu-Letca, găsind înflorită doar varietatea galben pal de Iris pumila, cea albastră abia răsărise). Primăvara aceasta e mai rece, cu serii de brume nocturne, lapovițe, ploi sau zile-nsorite măturate de violente brize reci. În consecință se părea că vegetatia ar fi în urmă cu cca 2 săptămâni. Noaptea fusese senină și era deja a 5-a dimineață cu brumă (după ce înfloriseră nectarinii, piersicii, magnoliile, agrișii , coacăzii, ploaia de aur și gutuiul japonez și-ncepuse show-ul lalelelor). Trebuia să mă mișc repede deoarece d.m. în Vălișioara erau posibile ploi, oricum noros, intensificări de vânt. Din Șomcuta Mare am luat-o spre Valea Chioarului admirând explozia florală a corcodușilor, prunilor, cireșilor, magnoliile opărite de brume dar și înverzirea huciurilor. Din Valea Chioarului dreapta – 5 km- spre Vărai – remarcând primăvăratica prospețime optimistă. Deși cunosc foarte bine zona am întrebat niște juni constructori dacă pot ajunge-n Vălișoara suind pe lângă Valea Caselor spre Șaua Gura Văii- Pădurea Școlii. Mi s-a spus că în mod sigur da fiindcă drumul fusese recent reparat. Îi dădui bice la deal pe asfaltul îngust, depășii răstignirea și la capătul asfaltului remarcai drumul pietruit-lutos-cam răvășit. Mai continuai pe drumul denivelat doar câteva sute de metri și surpriză ! Un excavator săpase un canal lung pe dreapta drumului, arocamentul calcaros depozitându-l pe 3/4 din lățimea drumului, blocându-l. M-am întors, coborând spre Vărai întrebându-mă cum de nimeni (autorități locale, drumari) nu semnalase lucrările și blocarea accesului spre Vălișoara. Din Valea Chioarului am decis s-o iau spre Mesteacăn – Răstoci cu tradiționala scurtă oprire la casa băbuței octogenare, ca o ilustrație de poveste cu prințese, voinici și zmei.
Am plecat către Lemniu- Letca și de acolo spre dreapta-indicator rutier Cozla – 6 km. În răspântie am luat-o înainte și la dreapta – indicator rutier Purcăreț- 6 km. După cca 1 km asfaltul se termină aproape de o răspântie – Vălișoara -5 km –stânga și-nainte conf. indicator rutier, Toplița și Purcăreț la dreapta –conf. mâzgăliturilor cuiva pe acelasi indicator (în România europeană edilii, functional- analfabeti, așteaptă până și marcaje rutiere de la guvernanti !) Am lăsat în dreapta imensa carieră spectaculoasă de calcare a Letcăi – aveam s-o admir la coborâre-grăbindu-mă spre Vălișoara. O turmă de mioare Țurcane păștea pe lângă modesta v.Purcăreț. Am lăsat pe stânga două cochete pensiuni cu heleșteee private și imediat în dreapta sus apăru impresionanta cuesta vestică calcaroasă a Purcărețului ( care oferă speo amatorilor izbucul, peștera Biserica Dracului și Gaura Vântului, pe lângă celebra pesteră Moara lui Pocol-cea mai dezvoltată din Podișul Someșan dar vizitabilă numai de către speologi scafandrieri datorită succesivelor sifoane subterane). Începură pasajele de drum cu aspect forestier îngust, încurbat și cu pante foarte mari, intrând în Vălișoara am admirat niste gospodării și șuri traditionale apoi biserica zidită-cu hramul Nașterea Sf.Ioan Botezătorul după care am luat-o scurt volta ascendent abrupt dreapta .Spre stânga se desprinde un drum ce duce spre Cozla, eu am luat-o-n dreapta sus, după câteva case și sute de metri parcând la poarta fostei case parohiale a Vălișoarei. Am traversat curtea pustie lăsând în dreapta crucea mare cioplită-n andezit negru iar pe taluz mii de stelare flori albastre de saschiz-Vinca minor.
Am ajuns repede în șleaul unui vechi drum de car ce șerpuieste prin huci și o livadă de pruni pentru a ieși în pășunea cu alunecări de teren situată la SV de Prisnelu Vălișoarei. În prima parte ( cu captarea unui izvor carstic) am admirat toporași, primule, paștițe albe, mierea ursului, ranunculuși mai apoi fragi înflorind și diferite euforbiacee. Cerul se acoperi binișor-generalizat la un moment dat cu nori suri-plumburii dar rafalele de vânt mă făceau să cred că aveam să scap neplouat. În față, din ce în ce mai aproape, se contura cuesta SV-V a Prisnelului Vălișoarei, spre S vedeam culoarul v.Purcăreț, la stânga sa sus, vatra Purcărețului și mai departe vatra Letcăi & puțin din lunca Someșului. Porumbarii nu înfloriseră, spre deosebire de corni dar înverzeau fagii & accidentalii paltini, înfloriseră carpenii iar făgeturile vălurite descendent către V , spre hotarele Tranișului, Năpradei & Cheudului erau la începutul înverzirii. După vreo jumătate de ceas m-am apropiat de restrânsul sit grohotos în care habitează Iris pumila galbeni pal- crem, aproape depigmentati, nu mai înalți de 8-12 cm, unii la finalul înfloririi. Mai sus de ei, la câțiva metri pe grohotișul instabil, abrupt, arid, o insulă cu câteva duzine de iriși. Iriși galbeni pal pot fi admirati în baza grohotiisului calcaros foarte instabil, pe la poalele țepoaselor tufe de porumbari și măceși. Deoarece fusesem în toate anotimpurile pe Prisnelu Vălișoarei, inclusiv într-o toamnă pentru a asista la un fabulos apus de soare dincolo de lunca Someșului, spre Dealurile Sălajului, nu am mai suit pe creștetul lui ci am coborât în șaua largă iar de acolo prin pajiștea cu alunecări de versant, strecurânduu-mă spre N printre agresivii arbuști pentru a sui-n final spre terasa cu pajiștea grohotoasă și bolovani mari de la V de cuesta Prsinelului Vălișoarei, pe sol atrăgându-mi atenția toporasii roz scunzi, calcarofili – Viola jooi răsăriţi prin covorul verde-roșcat de Sedum sexangulare. Insulița solitară cu Iris pumila albastri cerneală spre liliachiu am zărit-o de departe. Era vânt în rafale și un cer când însorit, când noros tenebros dar eram nespus de fericit că nimerisem apogeul înfloririi irișilor pitici și după repriza foto și o altă hidratare pornii înapoi, depășind huciul agresiv pe o altă potecă și mai neprietenoasă, admirând in passing câteva ex abia răsărite de rodul pământului – Arum maculatum (strămoși ai calelor albe din buchetele mireselor). Din fericire nu mă întâlnii cu nicio turmă de mioare însoțită de câini ciobănești, ca adesea alteori. Am coborât în Vălișoara aprox. pe unde suisem, îmbarcarea și plecarea spre buricul Vălișoarei- Letca…Mesteacăn – pe- acolo valsând ca-ntr-o zeiască beție pe voltele excelentei șosele europene în timp ce mă gândeam la o cascadă – pe un prag calcaros – de la poalele S ale Meseșului și un castru roman – locuri vizitate de mine prima oară în primavara 2006.
