În Buciumi la Cascada Șipot și Castrul Roman cu retur prin Treznea – omagiu eroilor martiri ai neamului românesc
Ruta: B. Mare- Lăpușel- Fărcașa- Ulmeni- Jibou- Creaca- Românași –Agrij- Bodia-Buciumi , v. Mihăiasa inf. –mijlocie a până la primul vad- 110 km Buciumi- Agrij- Bodia- Treznea- Zalău-Crișeni- Cristur- Cehu Silvaniei- Ariniș- Ardusat- Lăpușel- Baia Mare – 117 km Total 227 km Benzina CO 95- 7,89 lei/l ( prin Buciumi după asfalt până la primul vad 2 km drum pietruit, parcurs auto; *** daca nu e viitură pe v. Mihăiasa se poate merge cu aproape orice autoturism pină la sopron-popas de deasupra cascadei traversând prin vad putin adânc de 11 ori)
Plecare din B.Mare la 8,30 h , 11 gr. C, ajuns pe v. Mihăiasa la vadul 1 la 11 h, 1 h deplasare pietonală pe drum pietruit la C. Șipot ; retur pe la Castrul Roman Buciumi, monumentele eroilor neamului din Treznea – ajuns acasă la 17,20 h 25 gr. C
Parcursul pietonal pe carosabil pietruit in amontele v. Mihăiasa la Cascada Șipot 3,8 km/ sens conf. GPS , 4,9 km /sens conf. navigator Goagle & Vaze *** Pe v. Mihăiasa mijlocie & superioară nu există semnal GSM si lipseste orice indicator turistic spre cascadă.
Sunt destinații turistice & trasee care merită a fi repetate, dacă nu în același an măcar în anotimpuri diferite sau/și în memoria celor care ne-au fost odinioară colegi de ture și care de o vreme s-au metamorfozat in ezoterici turiști interstelari, vine vorba. În urmă cu 14 ani realizam un crâmpei de Turism sălăjan -În căutarea cascadelor estice ale Meseşului După acea primă tură la Cascada Șippot și Castrul Roman Buciumi dar și pe la niste aflorimente de gips, următoarea a fost la doar câteva zile, tot la poalele S ale Meseșului, la mai multe cascade abordate din Treznea in amontele omonimei văi. La Buciumi, Cascada Șipot Si Castrul Roman nu am mai fost după aceea până azi în schimb în Treznea, la cascade, am fost o dată ulterior după ce o furtună teribilă doborâse numeroși fagi seculari peste amfiteatrele calcaroase cu cascade și blocase văile cu conuri de dejectie generând un haos dezolant și inaccesibil. De aici ideea acestui remake turistic clocit de mine-n primăvara asta.
Întâlnire la Pepiniera Berărie-B.Mare la 8,30 h a.m.– plecare spre Fărcașa- Ulmeni… abia ieşiţi din Jibou cotim dreapta spre Creaca (trecând prin Prodăneşti) după care am cotit-o la stânga, traversând localităţile Jac, Chichişa, ajunşi în Românaşi intersectând şoseaua europeană Zalău-Cluj Napoca, continuând după o crâșmă la dreapta, spre Agrij, Bodia, până-n Buciumi ( pe şoseaua care după 16 km ajunge-n Ciucea). În prealabil aflasem de pe net că localitatea Buciumi este atestată documentar din 1491 şi include satele Bodia (1558), Bogdana (1560) Huta, Răstolţ (1334) şi Sângeorgiu de Meseş (1453). Reşedinţa comunală Buciumi se răsfiră în bazinul superior al v.Agrij şi constituie un vechi avanpost roman pentru apărare a impresionantului Porolissum (Moigrad) aflat mai la E-NE. Turnul roman de la Buciumi-aflat în locaţia La Poiană, lângă drumul spre Şeredei, la 500-600 m de Fântâna Marcului (Epoca romană sec. II-III), Turnul roman de la Buciumi, de sub vf.Padina, din aceeaşi perioadă romană, Turnu roman din Bogdana (Salhingăr), la SV de sat , Grădiştea -Buciumi, castrul roman datat 114 d.Hr. situat la cca 500 m NV de centrul localităţii şi care a adăpostit Cohors II Augusta Brittonium –constituie importantele repere istorice legate de perioada ocupaţiei romane- din păcate prin nimic semnalate și neexploatate educativ-cultural-turistic.
Din Buciumi – având la stânga biserica ortodoxă-am pus navigatorul Google și am luat-o la dreapta , după câteva sute de metri trecând podul peste v.Mihăiesei inferioară – ajunşi la o răspântie (care duce spre Sângeorgiu de Meseş ) am continuat în dreapta, în scurt timp orientându-ne spre amontele modestei văi săpată-n roci sedimentare. Deoarece între timp drumul ,odinioară lutos, fusese asfaltat până la ultimele case apoi pietruit până dincolo de Cascada Șipot , de la capătul asfaltului am continuat cu autoturismul 2 km – lasând la stânga, în lunca v. Mihăiasa, 2 saivane mari. Am abandonat maşina abia după ce am ajuns la primul vad al v. Mihăiasa, foarte accesibil pietonal ( şi auto dar nu ştiam ce urmează şi nu era ţipenie de om, localnic, păcurar de la care să cerem relaţii) . Era ora 11 temp. 22 gr. C, soare, cer variabil. În pajiștea crudă puzderie de delicate insulițe albastre de Veronica prostrata– șopârliță. Am fixat navigatorul GPS pe pietonal – obiectiv Cascada Șipot – dar… După ce indică 4,9 km până la cascadă nu mai există semnal satelitar. Ne deplasam printr-un peisaj colinar auster, specific Podişului Transilvan, cu v. Mihăiesei şerpuind într-o succesiune de mici meandre, pe alocuri talvegul fiind compact, format –conf. geolog D. Iștvan & geolog A. Ștefănoiu – din calcare eocene, alteori malurile scunde trădând stratificări carbonifere alternând cu marne şi gresii. Am depăşit după 20 min. de mers pedestru a treia locatie cu saivane aflată peste v.Mihăiasa- pe malul geografic stâng. Luncă îngustă, deasupra acesteia versanţii trădează conf. geolog D.Istvan & A Stefănoiu – stratificările monoclinale calcaroase eocene,alteori, culmile măgurilor pleşuve, intens erodate pluvial, dezvăluie calcare oligocene sau marne. Malurile v.Mihăiesei se apropiară, fiind plantate în urmă cu vreo trei-patru decenii cu pin şi molid. Apărură şi îngustări scurte, cu versanţi calcaroşi stratificaţi,monoclinali, eoceni aducând a defileu. Aici, în tura din 2008, nu și azi, am remarcat la suit, dar mai ales la revenire, o mulţime de fosile marine, de la cochilii lamelare de Ostraea sp. la numeroase fosile de melci marini spiralati, intacte sau ciobite, din speciile Campanile parisiensis, uşor aplatizate şi Campanile gigantea.
Drumul pietruit trece de vreo 11 ori ( posibil chiar 13-14 ori) de pe un mal pe altul, obligând la traversări facile prin albie când debitul e redus. După cca 45 min am depăşit o confluenţă, continuând (aproape-n unghi drept) la dreapta pe drumul pietruit ( spre inainte apare un drum lutos și o vale aprox N-S cu un debit mai mic) în amontele v.Mihăiesei şi la 1 oră de la plecare am auzit căderea apelor cascadei Şipot peste pragul calcarelor eocene organogene ( cu un bogat detritus de fosile de lamelibranhiate şi melci marini) care formează un spectaculos abri semicircular. Pe un restrâns platou, deasupra cascadei, fusese construit relativ recent un șopru turistic cochet, cu masă și bănci de lemn, în care pot încăpea lejer cca 50 persoane, constituind un adăpost excelent anti ploaie și furtuni. Drumul auto-forestier pietruit acompaniază în continuare spre amonte v. Mihăiasa.
Am coborât poteca de pe malul stâng al v.Mihăiasa, acesta în apropierea cascadei formând un perete abrupt, aproape vertical, înalt de 4-6 m, în huci remarcând colonii de albăstrele (Hepatica nobilis) alături de viorele (Scilla bifolia) şi mierea ursului (Pulmonaria officinalis) cu toate de mult trecute de înflorire. Am traversat v. Mihăiasa pe deasupra abri-ului cascadei după care am coborât până sub cascadă pe poteca de pe malul geografic drept care prezintă vreo trei mari trepte calcaroase. Din vale puteam admira cascada Sipot șiroindă-ntr-un cristalin voal și îndeosebi semicircularul abri calcaros, încovoiat pe malul stâng geografic ca o seceră estimată la cca 40 m lungime. Pe malul drept al v. Mihăiasa, vizavi de soprul nou acoperit cu țiglă metalică, există 3 vechi mese de beton cu bănci de lemn. Ne-am așezat pentru scurt popas și rehidratare la una din ele, după vreo jumătate de ceas am luat-o la vale admirând asaltul celest al fotogenicelor formațiuni de nori, la 13,40 h ajungând la ,asină. Îmbarcare, plecare spre Buciumi- Castrul Roman găsit ușor cu ajutorul navigatoarelor GPS. O cochetă construcție de oțel și sticlă plus o cale de acces din asfalt pe două variante – una pietonală, pe scări de piatră suind alert către situl arheologic, o alta cu un fel de monorai –telecabină- nefuncţională desigur !
Am suit treptele spre a doua intrare-cu cabina cerberului sitului admirând panorama spre vatra splendidă a Buciumiului. Am achitat 6 lei bilet/persoană dar avurăm o surpriză naşpa de tot, mai mult decât o glumă mioritică grobiană- de achitate 200 lei pentru acces in sit cu aparat foto ( adică 40 euro). Eram convins că paznicul nu avea nicio treabă cu tariful dar după ce ne-a eliberat bileletele de acces ale Cons.Jud. Sălaj- ne-a obligat să lăsăm la el (sau să ducem la mașină ) aparatele foto. L-am intrebat ce se întâmplă cu cei care fac foto în sit cu smartphone–tablete. Mi-a spus că e treaba lor, perfect legal și netaxat ! Îmi venea să urlu la atâta nehghiobie strigătoare la cer datorată custozilor sit-ului dar nu aveam nici un motiv de-a mă purta necuviincios cu paznicul și…ne-am lăsat aparatele foto în chilia sa. În 2008 partea vizitabilă-restaurată a castrului roman fusese foarte mică, ulterior ( cu vreo 6 ani în urmă conf. paznicului) fiind ,,reconstituite,, ziduri exterioare S-SE din piatră și mortar cu ciment, plus câteva cămăruțe care ar fi aparținut gărzilor romane. Nici vorbă, aleile sunt îngrijite, panourile info explicite dar deja vizibil afectate de solarizare & precipitatii, partea cea mai autentic romană fiind cea restrânsă, NV, cu fragmente de coloane ca de antic templu aflasem de la prima vizitare a acestui sit istoric:
Castrul de la Buciumi, județul Sălaj, a fost un puternic punct fortificat în sistemul defensiv al Daciei romane, asigurând apărarea zonei Porolissum. Ansamblul de piatră a fost construit în anul 114 și a fost sediul cohortei a II-a Augusta Brittonum.Adăpostea o unitate militară de 500-1000 de soldați romani, având o suprafață a zidurilor de piatră de 2,2 ha. Istoricul Stephanus Zamosius a fost primul care a menționat castrul roman de la Buciumi în secolul al XVI-lea. Construit inițial din lemn și având o împrejmuire de tip circum valum- a fost incendiat de către dacii liberi. Se presupune că ar fi fost reconstruit din calcar în timpul domniei lui Caracalla (211d.Hr. – 217d.Hr.). Castrul avea formă patrulateră cu 4 porți de acces, 3 turnuri de colț, 2 turnuri de curtină, magazii de cereale, barăci pentru soldați, clădirea comandamentului (Principia) și locuința comandantului (Praetorium). Zidurile castrului aveau o grosime de 1,30 metri și o înălțime de până la 5 metri, iar fundația acestora măsura 1,50 metri. Un șanț de 13 metri lățime și 3 metri adâncime se afla în fața zidurilor de apărare. Turnurile de colț descoperite, doar 3 la număr, aveau plan trapezoidal și dimensiuni diferite, rolul lor fiind de a întări locurile mai vulnerabile ale castrului. Înălțimea turnurilor de colț era cu aproximativ un etaj mai mare decât a zidurilor de apărare și aveau acoperișurile din țigle și olane poziționate pe o structură din lemn. Pe latura intrării principale în castru, intrarea Praetoria, au fost identificate alte două turnuri intermediare ce aveau în schimb un plan pătrat. Porta Praetoria avea două bastioane cu plan patrulater și ziduri groase de 1,00-1,25 metri, devansate cu 1,50 metri față de linia zidului. Deschiderea porții măsura 8 metri și avea 2 culoare de acces datorită unui pinten de piatră poziționat central. Porta Praetoria avea un singur etaj și acoperiș din țigle și olane, iar caracteristica acestei porți este faptul că era orientată spre interiorul provinciei și nu spre zona de responsabilitate a garnizoanei. Ca formă seamănă cu Porta Praetoria de la Porolissum, poartă ce a fost restaurată integral. Două drumuri au fost identificate în interiorul castrului, drumuri ce făceau legătura între diferitele clădiri și care erau realizate din prundiș și nisip cu o bază din piatră. Via Principalis făcea legătura între porțile din stânga și dreapta ale castrului, Porta Principales Sinistra respectiv Porta Principales Dextra și care avea o lățime de 7,20 metri și Via Praetoria de lățime 6,30 metri ce unea Porta Praetoria și clădirea comandamentului.Clădirea comandamentului era amplasată central în cadrul castrului cu fața spre Porta Praetoria și măsura 26 x 32 metri. Principia era împărțită în 3 părți și anume: atriumul, care era o curte pătrată măsurând 16,20 x 15,50 m pavată cu lespezi mari de piatră, basilica de 24 x 9 m despărțită de curte printr-un șir de coloane și încăperile cu diferite destinații (sanctuarul drapelelor, tribunalul, tezaurul,birourile și diferite depozite).
Fotografii au făcut aici doar colegii mei, cu smarphone-ul dar nu am zăbovit prea mult și am plecat spre Treznea. Din Bodia am luat-o la stânga, spre Bozna – un sat aparținând comunei Treznea, atestat documentar pentru prima oară în anul 1619, sub numele de Szent Peterfalva. De remarcat drumul asfaltat, îngust, superb, cu pitoresti serpentine din care privind spre SE-E se vede o zonă cu râpe accidentate –parte a traseului îndelung scremutei Autostrăzii Transilvania, dintre Poarta Sălajului- Nușfalău *(42 km din care 2,5 km un tunel pe sub Meseș.). Șoseaua e de un similar pitoresc , mai ales în sezonul vegetal , înainte de-a coborâ-n vatra Treznei , celebră în România pentru crimele abominabile comise de trupele horthyste la fel ca-n Ip ,SJ și Moisei, MM. Am optat pentru accesul spre Zalău via Treznea la solicitarea lui Mișu G. care citise despre tragicele evenimente legate de aceste locuri. Nu am mai deviat din centru spre Românași pentru a vedea ce a mai rămas din vestigiile castelului grofului Bay, coautor al crimelor odioase din sept. 1940 ci am oprit în centru, vizavi de Monumentul Eroilor Martiri ai Neamului Românesc după care , continuând spre Zalău, am deviat 200 m stânga pentru a vizita mormântul celor 86 eroi martiri.
După crimele din 8 septembrie1940, când trupele armatei ungare au ucis 11 persoane în comuna Ciumărna, trupe maghiare aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei. Cotidianul „România nouă” din data de 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o capită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopărțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”. Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcati. Printre victimele masacrului de la Treznea se numără și familia muzicologului român Octavian Lazăr Cosma, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (au fost uciși părinții săi, învățătorii Lazăr si Aurelia Cosma). În memoriile sale, profesorul Cosma evocă evenimentele sângeroase din 1940: „Și vara anului 1940 avea să aducă reflexele militarismului regimurilor totalitare, fascist și comunist, o parte a teritoriului fiind pusă pe tavă horthystilor, Treznea intrând sub acest funest Diktat ce avea să schimbe cursurile multor vieți. Consecințele pentru sătenii Treznei au fost dezastruoase, la 9 septembrie 1940 trupele ungare au mărșăluit pe ulița principală, venind dinspre Zalău și îndreptându-se spre Buciumi și mai departe. La primărie, notabilitățile – primarul român, notarul, directorul școlii – le-au întâmpinat fără prejudecăți. Către orele amiezii, subțiindu-se rândurile trupelor, se părea că preluarea autorității se făcuse si pe raza comunei noastre, lumea își vedea de treburi, căci era o zi însorită de toamnă, culesul recoltei neputând aștepta, mai ales otava… Și, deodată, au răsunat împușcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniștea și neputința își dăduseră mâna, soldați înarmați se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moșnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat și mai mult oamenii în sperieți. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile și, sub amenințarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovați, care erau împușcați, găuriți cu baionete, conduși spre locuri unde urmau să fie executați. Motivul? Erau români. Localnicii unguri au reacționat cu bucurie, dar au existat și cazuri de reținere, căci nu se așteptau la un măcel. Groful Francisc Bay dispăruse, nimeni nu intervenea salvator… Bubuitura din sediul primăriei are o explicație simplă: la subsol era depozitată o cantitate mare de dinamită folosită pentru spargerea răzoarelor de piatră, necesară pavării drumului. Temperatura generată de flăcările ce cuprinseseră primăria a declanșat explozia, care a alertat trupele ocupante, derutându-le. Aceste trupe de închidere se aflau, după unii martori, sub influența alcoolului. Pe Meses, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acțiune, cerând execuții în anume puncte. Erau vizați și intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împușcat și lăsat pradă vâlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajând, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost și evrei, inclusiv copii.”
De la cimitirul Treznea am putut admira spre NE releele de comunicaţii de pe Măgura Stânei, M-ții Meseș. Un drum pitoresc suie în serpentine spre Pasul Meseș. L-am urmat după care am coborât în Zalău, de-acolo luând-o spre Crișeni-Cristur- Cehu Silvaniei, admirând splendidele tarlale cultivate cu cereale de toamnă și rapiță înflorindă. Din Cehul Silvaniei am continuat spre Ariniș- Fărcașa- Ardusat-Colțirea- Hideaga pe şoseaua excelent reabilitată. Ne-am despărțit după 9 ore în care avusesem parte de o vreme excelentă și putuserăm (re)descoperi frumusetile sălăjene în vremea înfloriririi sutelor de tufe de liliac și a fânațelor din lunci aurite de mii și mii de ex. de Ranunculus acris– piciorul cocoșului.
