Turismul are, printre foarte multe altele, o componentă nostalgică generatoare de curiozitate și repetitivitate. Explorând într-o anumită perioadă (a vieții) o destinație, simți, la un moment dat, nevoia de-a o revedea, nu neapărat din perspectiva evoluției (comunitar-edilitare, sociale etc.) ci de ex. din cea a anotimpurilor, stării vegetației…sau a comparației (oricum subiectivă) cu alte destinații. Fiind vară, arșiță, secetă cumplită, dorind totuși să evadezi din cotidian în căutarea ineditului poți recurge la mici escapade turistice, preferabil ultramatinale, profitând de aerul fresh, show-ul naşterii unei noi zile, lumina oblig-diafană, ca de candelă pogorând asupra peisajelor…
Toate acestea m-au făcut să mă gândesc la revederea a două mici sate de pe malul geografic drept al Someșului în aval de podul Ciocmani, spre Var-Jibou, în speță Turbuța și Rona (despărțite de doar 8,4 km-șosea asfaltată și un nou pod frumos legând Var de Rona).
Înainte de-a da curs proiectului am trecut la scurmarea-n personala arhivă turistică digitală, dând peste anul 2006, 24 decembrie. Turism sălăjan hibernal-de la Letca-Purcăreţ la castrul roman Tihău din care spicuiesc:
Ne îndreptăm spre Răstoci, Lemniu (atestat documentar din 1405), Letca ( aceeaşi atestare documentară), având drept obiectiv vizitarea carsturilor de pe v.Purcăreţului începând cu Moara lui Pocol, continuând cu Izbucul Bulbucului, Gaura Vântului şi Biserica Dracului. Din Letca am luat-o la dreapta, spre imensa carieră de calcare Spria, lăsând spre dreapta , la statia de sortare a rocilor, drumul de ţară ce suie spre Toplita (atestată documentar 1416) , cu o altă biserică monument istoric, de lemn şi o variantă de acces spre Purcăret. Depăşim mai sus de cariera Spria ultima gospodărie din Letca, plasată pe malul drept al v.Purcăretului. Nu departe mai sus, peste valea cu debit modest şi o îngustă luncă acaparată de sălcii, loză şi arini , se ivi tarcul din plasă de sârmă al unei captări de apă, fostul izbuc spectaculos al peşterii Moara lui Pocol (58 km de la Baia Mare). Am continuat spre amonte cca 200 m după care am luat-o per pedes peste vale suind versantul său stâng, pudrat de nea şi acoperit gros cu frunze umede, pe alocuri cu grohote şi rădăcini alunecoase, orientându-ne spre NV, ajungând la un vâlcel accidentat, deasupra lui, spre vest, observând o săritoare înaltă de cca 10-15 m cu un mic balcon de unde se poate accede în puţul celei mai amplu dezvoltate formaţiuni carstice din Podişul Transilvan , cu o lungime cartată pe aproape 4 km. Practic peştera debutează undeva la nord-vest, înspre Cozla-Ciula, continuând prin masivul calcarelor eocene spre Letca, având o succesiune de sifoane, motiv pentru care a putut fi descoperită, investigată şi cartată numai de către speologi-scafandrieri dotati corespunzător. La stânga apare o gospodărie solitară apoi tinere livezi de pruni, în dreapta de-abia desluşim peretele stratificat al stâncăriei Sub Piatră, lung de cca 300-400 m, cu o înălţime variind de la 10 până la 40 m . Oprim înainte de un podeţ de beton şi ne luăm rucsacii suind în amontele p.Bulbuc, cumplit poluat cu borhot de la fiertul horincii. Bulbucul îşi adună apele mai la est , pe platoul carstic al satului Purcăreţ (din nefericire aproape de horincie), parcurgând o vale cu trei doline, dispărând, reapărând, mistuindu-se mai apoi în calcarele eocene vestice şi ieşind la lumina zilei prin Izbucul Bulbuc. Traversăm pârâul spre sud, prindem o potecă umblată de viezuri , cotim spre est pe culmea cu grohote şi făget intercalat cu cireşi sălbatici şi paltini apropiindu-ne de capătul peretelui calcaros, acolo unde ar trebui să dăm de peştera Biserica Dracului. Urcuşul devine dificil mai ales atunci când abandonăm fostul culoar pentru căruţe deviind oblic-ascendent spre est , urmând poteca lată de 15-25 cm strecurată pe sub scunzii păducei apăraţi de măceşi, atingând baza pereteului multistratificat , aparent fără fosile, continuând pe brâna precară spre extremitatea sa sud-estică, dând peste Gaura Vântului, o peşteră-tunel joasă şi în care cu greu s-ar putea strecura un adolescent, acum sigur devenită vizuină pentru bursuci. Vara se percepe aici un curent răcoros, fapt observabil şi cu flacăra unei lumânări/lămpi cu carbid. Urmăm mai departe poteca-pervaz expusă, din fericire doar pe alocuri argilos-clisoasă, ajungând la portalul lung de vreo 7-8 m al Bisericii Dracului, înalt de vreo 1,8-2 m , afund de vreo 3 şi cu un horn înalt de aprox. 5-7 m , îngust , sugerând clopotniţa unei bisericuţe sălăjene de lemn, de la care şi numele. Din gura Bisericii Dracului am luat-o înapoi pe sub perete ajungând la o diaclază-surplombă spectaculoasă şi imediat după aceea la o galerie de peşteră marcată de speologi 4001/CM (posibil Clubul Cepromin Gherla-Cluj Napoca). Înălţimea peretelui scădea spre nord însă acesta era mai spectaculos datorită vâlcelelor aride cu săritori şi a eroziunilor (pluviale-eoliene-dizolvări).Mitică descoperi pe poteca aridă o mandibulă de jder de stâncă.Am coborât la potecă şi continuând spre nord-est am dat în pădurea de fag peste un drum de căruţe mai larg, imediat apoi ( la ora 11,15) de un izvor cu valauă de beton –Fântâna Păşcoaiei conf.geolog V. Todoran-la ora 12 intrând în drumul pietruit ce suie din v.Purcăreţului spre satul Purcăret. Am ajuns la biserica din lemn, monument istoric, probabil de sec. XVII-XVIII, fără vreun înscris.Şi ea pustie deşi pe dalele de calcare, ca şi crucile de piatră ale micuţului ţintirim, am remarcat urme recente de paşi. Frasini uriaşi străjuiau, alături de un îngemănat tei, biserica. Şi o particularitate, o scară de lemn suind abrupt din prispă spre turla-clopotniţă. Cruci purtând numele fam.Lazăr. Ilie Lazăr, unul din făptuitorii unirii din 1918 , stabilit mai apoi la Giuleşti, în Maramureşul Istoric, de-aici din Purcăreţ se trăgea. Ne-am retras pe unde veniserăm dar bătând neâncrezători la uşa geologului Vasile Todoran, pasionat de speologie, autorul unei documentate lucrări pregătitoare de doctorat referitoare la calcarele de apă dulce ale Someşului la Rona-Jibou şi septariile de Rona. Invitându-ne în bucătăria cu iz de foc de lemne ne-a prezentat o mostră de septarie de Rona tăiată şi apoi şlefuită, mai apoi o cochilie de scoică fosilă uriaşă, cât o jumătate de minge de handbal, precizând câteva toponimii : Sub Piatră, Gaura Vântului, pârâul Bulbuc, Fântâna Păşcoaiei, Izbucul Doscior (situat la nord-est de Fântâna Păşcoaiei şi nevăzut de noi) . Ne vorbi apoi de cele trei doline , de poluarea uneia , implicit a apelor p.Bulbuc anterior izbucului, despre o grotă colmatată pe care ar vrea s-o investigheze cu membrii Speo Clubului Montana Baia Mare.
Scurm degetal mai departe-n arhivă, dând astfel peste Rt 23 din 18 04 2009-în sâmbăta de Paşti – Turism sălăjan în Podişul Someşan-Din Topliţa în Purcăreţ la înfloritul cireşilor din care spicuiesc:
Plecarea spre Dl.Mesteacăn-Răstoci-Lemniu, de acolo abandonând şoseaua asfaltată ce continuă spre Jibou pentru a o lua în dreapta pe un drum pietruit dar bun, spre Topliţa şi-n final Purcăreţ. În Lemniu, o sărmană femeie vârstnică, sprijinită-n cârje, ne indică spre dreapta şi înainte direcţia de urmat spre Topliţa (cele vreo 3 uliţe la un moment dat ivite-ntr-o răspântie putând altfel lesne să ne deruteze). Imediat rulam prin lunca unei modeste văi cu albia săpată-n bej-ruginii calcare apoi, înainte de intrarea în Topliţa. Abia intraţi în Topliţa ne atraseră atenţia două uriaşe valauă pentru adăpat vite, acaparate de muşchi verzi şi alimentate din apele unui abundent izbuc ce-şi colectează subteranele resurse de pe terasele mai înalte ale Purcăreţului (conf.geolog Vasile Todoran, viitoarea noastră gazdă şi o mai veche cunoştinţă).Alături se află o staţie de pompare a apei iar în versantul calcaros se remarcă deschiderea unei mici arcade a unei grote dezvoltată, pare-se, într-o diaclază. *(Pestera de la valaua din Toplita se cheama Pestera Fantana Satului de la Toplita cod.4001/36- are dezvoltarea actuala de 25 m, denivelare -1,2, +1,5 m. A fost recartata si continuata de MontanaBaia Mare in 1992 . Pestera fost cartata prima data de catre Clubul de speologie Emil Racovita Bucuresti in 1979, avand dezvoltarea de 14 m-conf.speologului Toni Minghiras de la Clubul Montana Baia Mare.) În curând, la stânga, într-o veritabilă insulă de livezi dominate de pruni şi peri, pa malul drept al văii cu obârşia prin satul Purcăreţ, se ivi zvelta siluetă de lemn a bisericuţei monument istoric din Topliţa, datată 1864 ( spre deosebire de satul Topliţa atestat documentar 1416). Ne continuăm deplasarea pe drumul lutos-pietruit şi excelent în vremi fără ploi, ieşind din Topliţa, lăsând spre stânga varianta ramificată spre Letca (via ţigănimea şi jegul de nedescris din preajma carierei de calcare Spria) suind din ce în ce mai accentuat spre făgetul matur dincolo de care vom accede-n oaza patriarhală de calm, linişte şi prospeţime a Purcăreţului, satul de baştină al militantului pentru Unire de la 1918 -Ilie Lazăr, cel stabilit ulterior în Giuleşti-Maramureş. Nu peste mult suntem ajunşi lângă biserica de lemn, monument istoric îngrijit, străjuită de monumentali tei şi parţial împrejmuită cu un gard prefabricat din beton, azi sărbătoreşte înfrumuseţată de pomii înfloriţi în jur. Satul Purcăreţ pare a fi atestat documentar de prin 1698 iar biserica de lemn ceva mai târziu, din 1740. Despărţindu-ne de Vasile Todoran continuăm spre marginea Purcăreţului apoi, acolo unde uliţa se-ngustează coborând vârtos spre Fântâna Păşcoii, abandonăm maşina deplasându-ne pe jos În dreapta Fântânii Păşcoii coboară-n serpetine vechiul drum de căruţe spre drumul pietruit Letca-Vălişoara. Tot în dreapta dar ascuns în făgetul matur, se află un izbuc ce-şi varsă apele în v.Purcăreţului. Un drum cu frunzişul incinerat se desprinde suind la stânga, continuând spre V-SV pe curbă de nivel (pe acolo ne vom întoarce).Altul, mai bine conturat o vreme şi tipic unui şleau de căruţe, e ceva mai jos şi coboară o bucată de vreme după care se termină-n hăţaşul dens, de acolo trebuind să mergem pe o pastorală potecă care ne va conduce la malul drept al modestului pârâu Bulbucul, la cca 50 m E şi spre amonte conturându-se izbucul prin care apele drenate din ponoarele şi dolinele satului Purcăreţ ies la suprafaţă. De la izbuc facem o traversare ascendentă spre NV prin hăţaş apoi pe o potecă ovin-căprească, către N-NE, suind pe o limbă de grohote observ potecuţa oblică şi abia perceptibilă ce suie la SE spre faleza stratificatelor calcare. Ne strecurăm pe ea ajungând în curând la baza falezei, nu mai înaltă de cca 7-8 m, dând mai întâi peste Gaura Vântului, o peşteră-tunel, posibilă vizuină de viezure ori vulpe, cu diametrul nu mai mare de vreo 65-70 cm, după o porţiune rectilinie de cca 3-4 m cotind dreapta. Urmărim baza falezei spre S apoi suim oblic şi la stânga pe potecuta foarte îngustă, flacată de peretele calcaros accidentat la stânga şi versantul prăpăstios drapat cu hăţaş de spini în dreapta iar la ora 10 poposim sub portalul scund al Bisericii Dracului, o grotă modestă şi cu un îngustat horn în tavanulcontinuând oblic la dreapta-n sus, în baza falezei de calcare, aici nu mai înaltă de 4-5 m, vom da de o altă galerie marcată de speologi cu simbolul 400 V-CM. Nici aceasta nu e mai largă decât Gaura Vântului, fiind cel mult accesibilă unui adolescent şi dezvoltată-ntr-o diaclază.
De-acum încolo ne vom deplasa aproximativ pe curbă de nivel, profitând cât de cât de firavul, abia perceptibilul pe alocuri, îngust, culoar al fostului drum de căruţe prin care purcăreţenii îşi transportaseră odinioară către casă piatra necesară pentru construcţii sau ars în cuptoarele pentru var, dând peste un val de relief ceva mai înalt care oferă e splendidă belvedere spre Cozla-Vălişoara-Prisnelurile Vălişoarei şi Văraiului precum şi spre obârşia v.Purcăreţului, ulterior ieşind în făget şi imediat după aceea la Fântâna Păşcoii. De acolo am suit spre satul Purcăreţ pe uliţa mocirlos-calcaroasă geologul Vasile Todoran şi lăsându-ne înmărmuriţi la vederea extraordinarei sale colecţii de coarne de cerb alături de geme şi fosile, imortalizînd o imensă scoică din fam.Pectenidae, un schelet fosil de arici de mare dar şi spectaculoase septarii policrome dezvoltate-n calcarele de apă dulce de Rona ( de lângă Jibou).
M-ar tenta o recidivă speo-turistică în Purcăreț dar, amintindu-mi de mistrețeala necesară accederii la izbuc și pesteri în lipsa potecii, prin agresiv-impenetrabilele tufe de porumbari, măceși, păducei și clocotiși acaparînd grohotele calcaroase instabile, cu clinchet cristalin la lovire, mă dezumflu subit. O știre auzită la 9 iul informa asupra inaugurării noului pod de beton peste Someș, spre Turbuța. Hai să-l văd …am decis abia în dupămiaza zilei de 10 iul. a.c. De fapt mizam pe câteva obiective : noul pod peste Someș ( 184 m lungime), vechea punte suspendată pe cabluri, Biserica de lemn Sf.Arhangheli-datată sec. XVII-XVII), pictată 1816, din Turbuța ; lunca Someșului în Luna lui Cuptor, de la Răstoci până la Arieșu de Câmp (Maramureș).
Fusesem de câteva ori în Turbuța. Prima dată pe la coptul perelor pădurețe, suind pe Piscuiu Ronei ( Dl. Rakoczi) –la cruce, într-o toridă zi de vară dinaintea unei iminente furtuni, aproape de vârf dedulcindu-ne cu pere…mălăiețe, coborând apoi către S pe culmea lungă și-nșeuată, cu depozite de Nummulites perforatus – fosile de scoici marine, descinzând la biserica de lemn, returnând la puntea suspendată pe cabluri pe un drum de car de pe malul geografic drept al Someșului. A doua oară am fost în Turbuța parcând la capătul V al punții peste Someș, mergând la biserica Sf. Arhangheli , de acolo suind pe lunga culme înșeuată, trecând pe lângă pădure și depozitele de Nummulites perforatus, ajungând la altele, dispersate și impresionante de Gryphaea eszterhazyi, inspirat botezate de localnici – copite de cal – datorită formei și mărimii lor, poposind la crucea cu belvedere de pe creștetul Piscuiului Ronei ( Dl.Rakoczi) de unde am coborât în Rona. Altădată era cât pe ce să ajungem în Turbuța, într-o zi ploioasă, după o viitură pe Someș, pornind dinspre Ciocmani pe malul drept al Someșului, ajungând la Stanu Ciocmanilor, la baza acestuia, în albia râului descoperind fosile de foraminiferi ( corali- conf. geolog-speolog Cristian Lascu) – vechiul drum de car ce lega cele două sate fiind însă spulberat de inundațiile diluviene din mai 1970. Anterior ajunsesem deasupra Turbuței cu un grup de elevi gimnazisti din Năpradea conduși de prof. A. Medve, suind din Someș Guruslău la Rezervația Moșu și Baba, de acolo în larga șa Huda Ciocmanilor, continuând spre V-NV-N pe culmea împădurită înșeuată, trecând pe la un depozit de gips, ajungând seara pe Piscuiu Ronei de unde am coborât în Rona. Prima oară însă fusesem cu geologul D.Iștvan, puțin în aval de Turbuța, în Rona, la capătul punții suspendate & locul de acostare a bac-ului pentru a descoperi calcarele de apă dulce de Rona și niște septarii.
Pe la ora 12 am mai tras o ocheadă prognozei METEOBLUE și am decis că șansa de 10-15 % ploaie la ora 15.00, sub 1 mm / 3 ore în Var-Turbuța nu e un serios motiv pentru ratarea satisfacerii curiozității. Și am fost inspirat! După pădurea Lăpușel – Hideaga m-a întâmpinat un excepţional lan de floarea soarelui aflat la stânga șoselei, altul mai mic în dreapta ei, apropiindu-mă de Satulung apoi, pe tot parcursul circuitului, norii albi-pufosi călătorind pe bolta cerului ca niște medievale caravele. Nu era foarte cald, fânațe cosite, baloți mari de fân, alteori de paie abia adunate de pe ariile cultivate cu orz și grâu recent treierat. Superbe culturile de porumb, mai ales din lunca dreaptă a Someșului, viguroase, tonice cu toată vara secetoasă. Ceea ce genera însă niște exceptionale pretexte foto erau numeroasele holde de floarea soarelui. După Tihău am virat dreapta, către Var- Jibou urămărind ivirea indicatorului rutier – dreapta – Turbuța. Acolo am virat și traversat calea ferată Jibou-Surduc-Dej, ajungând pe malul stâng al Someșului, la capătul noului pod din berton, a punții pietonale vechi, suspendată pe cabluri. Am admirat frumoasa lucrare, amplul arc de beton armat azvârlit peste multimilenarul râu deosebit de năbădăios – distructiv la viituri, atrăgându-mi atenția ingenios-estetica soluție de consolidare a rampelor de acces de pe ambele maluri cu blocuri calcaroase mari, lăsând impresia de sculptural-medievală monumentalitate. După ce am admirat podul și perspectivele spre Piscuiu Ronei l-am traversat constatând că drumul în sat nu era asfaltat, doar pietruit-colbos și cam desfundat dar mai apoi aveam să descopăr ulițe-nguste, întortocheate și abrupte recent asfaltate și… subit întrerupte, fără loc de a întoarce, obligat fiind la marche arriere -uri în timp ce căutam accesul spre biserica de lemn. Noroc cu niște localnice tăifăsuind la stradă!
O variantă asfaltată scurt-ascendentă mă duse până-n poarta bisericii Sf.Arhangheli. Am parcat, portița ruginită era deschisă și suind treptele de beton, după vreo 150 m eram în țintirim- partea SV cu lucernă, rare salvii, puzderie de albe trompetuțe de volbură mică, vreo trei ex. secătuite de arșiță – Ornitiogalum sp. Frumoasă, armonioasă bisericuța, din păcate cu acoperiș de tablă zincată, vizibilă dinspre Surduc-Var și șoseaua către Jibou. I-am admirat prispa-ngustă susținută de stâlpi de stejar sumar decorați, ingenioasele îmbinări în coadă de rândunică, ferestrele mici și pictura interioară realizată la 1816. Frumoasă privelișțea de la biserică spre Var, lunca stângă a Someșului, spre Tihău dar și la N-NE spre izolate gospodării prospere ascunse-n livezi. Retur în sat și o eșuată tentativă de-a ajunge la noul pod pe malul drept al Someșului trecând prin dosul unei crâșme cu terasă și a unei vechi școli aflată-n ruină, drumul balastrat se înfundă-n curtea unei gospodării. În consecință am întors și am ajuns pe o uliță de sus la pod. Se porniseră rafale intense de vânt pe la ora 15 și era prea cald pentru a urca pe Piscuiul Ronei, pe fața sa SV abruptă, până la cruce. În consecința am plecat spre Jibou iar de acolo pe varianta larg ocolitoare ,de centură, spre Someș Odorhei, dând peste alte lanuri minunate de floarea soarului, porumbiști, o diferită panoramă spre Piscuiu Ronei, Platoul Carstic Cozla, cuesta calcaroasă V a Prisnelului Vălișoarei… Am continuat spre Benesat- Strâmtorile Țicăului, Tohat, Sălsig inventariind numeroasele cuiburi cu berze și puii lor, măricei, luând lecții de zbor, apoi spre Baia Mare aflată în toiul asaltului nebuloaselor sumbre și al aversei dupăamiezei în timp ce rafalele brutale de vânt ridicau cortine înnecăcioase de colb de steril de flotație de pe iazul imens din Bozânta Mică. La doar 7 zile distanță am decis să completez vizitarea Turbuței cu cea a Ronei, suind pe Piscui ( sau creștetul Dl.Rakoczi). Între timp se apropia frontul termic dinspre Occident aducând canicula, seceta, disperarea locuitorilor a numeroase comunități rurale rămase cu fântânile secate și văzându-și grădinile & culturile de cereale în curs de compromitere.
Mă trezesc la 4 dim., ies din casă la 5,30 h ; sunt 11 gr.C când o iau spre satele Săsar – Recea – Lăpușel iar de acolo în dreapta, spre Bozânta Mică. Într-o lucernieră văd două căprioare, vizavi, pe o recent secerată tarla cu grâu, un fazan. Zorile au mijit dar soarele nu s-a ridicat la orizontul Mtilor Igniș & Gutâi. După Arieșu de Câmp abia, pe la 6,10 norii bituminoși de deasupra culmilor Mtilor Igniș sunt aureolați de o purpură de soare. Curând incandescentul disc saltă deasupra munților împăduriți generând impresia unei vulcanice erupţii. Din Gârdani continui spre Sălsig admirând cuiburile de berze cu câte 2-3 pui, unii făcând spectaculoase exerciții de decolare. Continui către Ulmeni. Hai să revăd noul pod metalic arcuit peste Someș. S-a asfaltat recent accesul spre el iar structura metalică arcuită a fost vopsită așa că arată bine dpdv fotografic, cu Someșul – cu debit foarte mic – în care soarele -și spală obrajii. Sub pod e priponit podul plutitor de legătură spre Mireșu Mare. În Benesat volta stânga, vreau să văd dacă sânt lebede la Balta Benesat. De pe balta nouă înfrumusețată pe maluri de un consistent brâu de stuf și papură, se-nalță un diafan strat de neguri însă nu e nicio lebădă. Din colțul, SE cu bogată vegetație lacustră al vechii bălți, apare din vaporii noptii recente o lebădă și doar peste câteva clipe a doua. E abia ora 6,50 și temp. 12 gr. C dar soare, senin, o dimineață foto-turistică trăznet! Plec spre Someș Odorhei. Lângă un lan de porumb apare o gingașă căprioară iar soarele dimineții îi pune-n valoare blănița roșie. După Someș Odorhei o iau pe centura de ocolire a Jiboului și imediat, peste holdele grozave cultivate cu grâu, floarea soarelui, porumb și peste digul din stânga r.Someș apare frumoasa piramidă a Piscuiului Ronei, la N de ea satul Rona, câteva gospodării peste care se ițește cupola bisericii. Indicator rutier stânga – Rona, spre podul metalic care a înlocuit vechea punte pietonală, pe cabluri. E îngust, tranzitabil doar pentru o mașină. Îl traversez în timp ce plăcile de oțel care constituie planșeul țăcăne precum roțile de tren pe șine. Opresc pe malul drept după care revin pe pod pentru foto cu râul amonte plus Piscuiu Ronei și-n aval de pod. Debitul mic face foarte vizibile oblicele praguri calcaroase succesive la traversarea cărora apele se-nspumează. Un pescar intră în albie, apoi până pe la mijlocul ei, pentru a lansa la mreană, clean, scobar….
Revenit, țin asfaltul spre sat și la prima răspântie sui dreapta și continui printre simetricele gospodării ordonate spre SE, la final urcând ușor spre S, apropiindu-măastfelde zona N-NE a poalelor Piscuiului Ronei. Parchez-7,20 h răcoare, soare și o primă perspectivă V spre Jibou, capătul său E-NE. Un drum lutos îngust –agro-pastoral- o ia spre SE-S , în dreapta am o abruptă culme NE a Piscului Ronei și un versant NE-E cu fânațe naturale, huci, pâlcuri de arbori tineri. Pe o fânață însorită se agită acrobatic un mic stol de corbi. Acolo paște un tânăr cerb. Superbe fânațele recent cosite, cu brazdele gravate parcă pe coasta abruptă a dealului amintind de măiestru împletitele cozi ale fetelor de la țară. Mă surprind livezile cu tineri pruni Bistrițeni – pline de rod apoi, pe lângă drumul lutos ( de căruță- ștraf- tractor) apar pruni în curs de pârguire și câțiva corcoduși cu delicioase fructe galben-portocalii. Le voi savura îndeosebi la coborâre. Drumul face vreo două volte și mici suișuri pentru a evita obârșia unor râpe (oribile gropi de gunoi pentru unii roneni) –vâlcele apoi traversează un mic huci înainte de-a se termina într-o fânață necosită. De acolo se suie scurt – abrupt spre șaua SE a Piscuiului Ronei. E ora 7,45 când atac panta cu urme scurmate de ATV. Retropanorama spre Someș și Rona e superbă. Ajuns în șa am o altă, vastă panoramă deschisă spre Someș, Turbuța ( satul nu se vede, doar lunca aferentă ) și mai departe spre Tihău, iar la stânga spre zona Surduc, deasupra lor vasta pajiște de sub Dl. Grădiște ( unde fusese un castru Roman). Din șaua luto-calcaroasă, cu detritus marin lăsând vederii mici fragmente de scoici marine fosile, cotesc dreapta urmând drumul de car, azi de ATV, pentru a sui la crucea metalică cu tricolor românesc zdrențuit de ploi și vânt. de pe Piscuiu Ronei. La stânga e versantul arid, pe mari suprafețe denudat, cu afloriment argilo-calcaros ,la vreo 300-400 m SV noul pod de beton către Turbuța și, paralelă cu el, metalica punte veche. De-acolo, peste Someș, scăldat în soare esatul Var cu peretele stâncos ocru-bej flancând linia ferată Jibou-Surduc-Dej. 8,20 h – am ajuns la crucea metalică. Cer albastru senin, briză cu accente reci, fantastică panorama către Jibou și Rona dar mai ales spre lunca Someșului ce pare o nesfârșită acuarelă cubistă multumiţă ritmicii tarlalelor cultivate cu grâu, porumb, floarea soarelui, lucernă.
Deasupra zbor de corbi, curioși probabil. Mai apoi doi vânturei giugiulindu-se-n zbor acrobatic, săgetat sinucigaș uneori. Departe, la SE, apare Tibleşul, dar evaporarea, pâcla și lumina violentă nu mă ajută să-l imortalizez. Se văd bine, mult mai aproape, Mtii Țicăului, Strâmtorile Țicăului. Dl.Mare și de la ele spre SV-S geometricele holde cu culturi policrome, un fascinant pastel. Aparent nu foarte departe-s la SV Apusenii, Mții Vlădeasa dar treptat, soarele stimulează evaporarea și ivirea pâclei, în consecință prefer să admir – către E – apropiatele dealuri terasate cu veacuri în urmă, acum cu late haturi invadate de arbuști și huci, la poale cu neverosimile tonic verzi, mici holde de porumb. Cobor de la cruce pe potecuța piciorului N-NE (pe la 9 dim.) și la nici 50 m dau de pajiștea incinerată de niște imbecili în condiții de arșiță, uscăciune și rafale, frecvent violente, de vânt. Scap de zona sinistră , mai cobor puțin pe piciorul N apoi dau de un vechi drum costiș de car orientat spre SE. E-nierbat și necirculat dar ok o vreme, până ce spre poale, la apropierea de prunii sălbăticiți , e invadat de urzici. Incerc să-mi croiesc potecă printre ele cu bețele de trekking apoi abandonez și revin spre finalul drumului de car ce dă-n fânața mare, recent cosită, trecând peste un vâlcel sec cu captare de apă pentru apropiatele valauă de adăpare ale mioarelor, și astfel ajung la drumul de car-tractor- ATV pe care suisem. cu doar 11/2 ore-n urmă.Țin drumul costiș la vale remarcâd din nou crevasele alarmante consecutive arșiței și secetei cronice suprapuse unui substrat argilo-calcaros, pe stânga rămâne staulul oilor, gol și valauă de adăpare, în dreapta apar prunii apoi corcodușii. Mă rehidratez pofticios cu delicioase corcodușe galben-portocalii, admir un pâc de boz abia-nflorit, câteva ex. portocalii stelare de Inula britannica – șovârvariță iar la ora 9,45 sunt ajuns la autoturism. Mă bucură inspirația traseului și matinala sa realizare apoi mă gândesc s-o iau spre Jibou- Letca iar de acolo la stânga, spre fosta Carieră Spria, la răspântia către stânga Vălișoara, în dreapta către Toplița – Purcăret, dar când mă gândesc la soare, drumul colbuit…Renunț deocamdată, continuând spre Răstoci- Mesteacăn- Șomcuta Mare. Pe curbele Mesteacănului, ca mereu în week-end, galopează de parcă ar fi la concursuri moto Clasa Regina motobikeri cu genunchii periind asfaltul în zona numeroaselor curbe. La ora 11,30 sunt ajuns acasă, termometrul indică 22 gr. C, dar ANM si METEOBLUE anunță începând din 19-20 iul. două săptămâni caniculare, fără precipitații cu temp. de 35-40 gr. C .
