Ruta : Baia Mare – Mesteacăn – Răstoci – Surduc-Tihău, retur – 163 km
Durata: 8,30-15,15 h incluzând deplasarea auto; circuit Calea Dealului-Pe Poduri 10,15- 13,45 h
Specii botanice & de ciuperci întâlnite în circuitul Calea Dealului : Prunus spinosa– porumbar, Crataegus monogyna-păducel, Rosa canina-măceș, Erigeron acer– bunghișor, Crocus banaticus, Calluna vulgaris– iarba neagră, Carlina vulgaris, Pinus sylvestris, Gypsophila muralis, Boletus subtomentosus, Russula viridis -oița, Amanita phaloides– cea mai toxică specie de la noi, Amanita pantherina– toxică ,Craterellus cornucopioides, sin. Cantharellus cornucopioides– trâmbița morților, trâmbița piticilor, Macrolepiota sp.- piciorul căprioarei, pălăria șarpelui, Calvatia gigantea, sin. Bovista gigantea-bășina porcului, Leccinum duriusculum -plopșor.
Descriere traseu: Dor teribil de ducă așa că mă gândesc că ultimele zile însorite, cu nopți înstelate și feerică Lună plină, vor fi esicat nițel drumurile argiloase de car și tot mai puțin umblatele poteci pastorale din Tihău pe Calea Dealului. Știam binișor zona, teribil de frământată, cu văi, torente cu săritori săpate-n milenarele bancuri eocene de gresii fine, o cutreierasem prima oară, pe -14 gr. C și viscol descoperind la NV de Dl. Pârloagelor o cascadă glacială tubulară, înaltă de vreo 10-12 m, cu diametrul de vreo 40 cm prin macaroana căreia curgea apa cristalină prăvălită peste un banc imens de gresii. Apoi fusei cu ortacii la o personală aniversare, ultima oară la 06 02 2022 cu o tânără familie de dascăli tihăuani și colegi bămăreni, suind Pe Poduri, cu retur pe Dl.Pârloagelor, pe la V-NV de Dl.Bârnele.La coborârea din ultimul circuit, privind descendent NE-E-SE de pe culmea cu drumul de car – ca un șleau – printre arbori zării o suită de bancuri mari de gresii, unele ciudat erodate și modelate iar acum intenționam să le abordăm suind pe (lângă) sălbatica vale- flancul ei geografic stâng. Am plecat la 8,30 de-acasă îndreptându-ne spre Șomcuta Mare – Mesteacăn. Frasinii dintre Satulung – Șomcuta Mare-și lepădaseră binișor galben-auria robă autumnală. Coborând din Mesteacăn intrarăm în lăptoasa ceață rece, vizibilitate până la cca 100-150 m dar nu ne grăbeam. Păliseră treptat și brâiele lungi-galbene de topinamburi din luncile someșene. Soarele limpezi atmosfera începând de prin Surduc. La 10,10 h parcam în dosul impozantei biserici albe din Tihău, cu contraforți demni de Evul Mediu. Ne-am luat rucsacii ușori, bețele de trekking și am cotit-o pe a doua străduță la stânga admirând casele ordonate, bolțile cu viță de vie hibridă pline de ciorchini parfumați de Roșcă, pe alocuri recoltatul fiind în toi. După ultima casă am dat în drumul de car pe care coborâsem în prima tură a lui 2022. Noroiul era evitabil, ca și tufele de porumbari pline de rod acrișor-astringent. La prima răspântie am abandonat șleaul ce suie către SV-S-SE ieșind pe Dl.Pârloagelor, aproape de capătul V al Dl.Bârnile, deplasându-ne înainte, pe malul geografic stâng al văii spălată de torentele violente care au scos la iveală aluviuni grezos – nisipoase bej-ocru-ruginii, bucăți de gresii dar și șisturi cristaline & calcare marmoreene aluvionare intens șlefuite prin rostogolire. Spre stânga se desprinse un drum de car pe care urmându-l probabil am fi ajuns sub bancul grezos unde admirasem iarna cascada macaroană.
Am continuat pe (lângă) vale deoarece începură să apară bancurile mari de gresii, ținta noastră. Versanți foarte abrupți, sol argilo- nisipos, frunziș umed, alunecos, exuberanță ciupercistică fotogenică, vale sălbatică, îngustă, lumină precară din pricina frunzișului uriașilor fagi…Am abandonat valea, suind pe malul ei geografic stâng pentru a ajunge la primul banc uriaș cu alură impozantă de sfinx. Deasupra lui un alt banc, înainte, spre SV-S un pasaj dubios-riscant pe o brână luto-grezoasa, pe sub bancul –sfinx apoi un vâlcel îngust- abrupt orientat V-E, parțial colmatat cu doborâturi de vânt. Le-am atras atenția colegilor să nu mă urmeze, existând riscul alunecării incontrolabile spre valea aflată la cca 15-20 m mai jos. Am traversat precaut vâlcelul ( noroc cu bețele de trekking) și apoi, privind la dreapta-n sus am constatat că vâlcelul-și avea obârșia într-un cerdac-amfiteatru grezos cu o săritoare de vreo 3 m . Nu avui încotro, am suit pe vâlcel după care făcui un pasaj acrobatic pe sub alt banc de gresii cu un pilier minunat modelat ( similar celor din dreapta v.Gârbou, la NE, la Casa Tâlharilor/Casa Pintii. Am fost plăcut surprins dar regretam că nu-i aveam pe colegi alături. Au apărut alte bancuri grezoase, unul ca un turn sugerând un cioban uriaș cu gubă pe veci împietrit de vreo vrăjitoare din poveste. A continua pe flancul stâng al văii ar fi însemnat un parcurs fără colegi apoi , către amonte, valea era și mai spurcată, cu imense blocuri haotice de gresii antrenate torențial generând săritori și cascade seci deocamdată. Am coborât pe lângă vale apoi de-a lungul talvegului ei strecurându-mă pe sub arbori prăvăliți haotic, evitând aluviunile mocirloase afunde. Ne-am regrupat și, descoperind un drum de car pe jumătate spălat de torente am început urcușul costiș SV-S–SE spre Dl. Pârloagelor, pe parcurs admirând numeroase specii de ciuperci și bureți , inclusiv două specii toxice-Amanita phaloides și Amanita pantherina dar și colonii galbene de bureți coral ( creasta cocoșului) ,plopșori, puține, tinere ghebe de fag aflate în debut de sezon, poate dintre cele mai fotogenice fiind Macrolepioata sp.- piciorul căprioarei, pălăria șarpelui după alții, comestibile. Treptat făgetul făcu loc gorunetului, la poalele acestuia erau molatece covoare de mușchi de pădure și Calluna vulgaris– iarbă neagră prin care se ițiseră zvelt- delicate exemplare de Crocus banaficus- o specie de brândușe de toamnă. Subit izul frunzișului umed- mucegăit fu substituit de altul, inconfundabil, de gorun, iar codrul se lumină treptat, soarele reușind să penetreze coroanele parțial despuiate de frunziș. Acum se ivi un drum de car bine conturat, aproape linear , ieșind în urcuș lejer prin liziera de carpeni, paltini, pruni sălbăticiți în capătul SV al Dl. Pârloagelor iar la SE se ivi pădurea vf.Bârnile.
Era ora 11,30 și după un scurt popas & dres cu stafide am continuat către N pe Dl. Pârloagelor având la stânga o tânără livadă de pruni bistrițeni cu frunzișul galben-auriu. Colegii trecură la o cură ad hoc cu prune bistrițene stafidite în timp ce eu ieșii pe culmea cu pajiștea invadată de măceși plini de rod de unde, peste v. Gârbou, apăru satul Brâglez și deasupra lui, printre cablurile magistralei electrice Tihău- Luduș, sătucul Muncelu. Între Dl.Bârnile și versantul SE-E al Dl. Pârloagelor erau pârguite îngustele holde de porumb nedijmuite de mistreți ca-n alte toamne, motivul datorându-se mortalelor ravagii produse de pesta porcină africană. O mare turmă de mioare țurcane albe însoțită de un măgăruș, antemergător tăcut, și trei câini constitui un nou prilej de încântare. Am ținut-o spre N-NV pe Dl.Pârloagelor trecând pe lângă livezi scăpătate, urmărind drumul lutos-nisipos, pe sub magistrală, orientându-se spre zona S ,cu gorunet, a Dl. Grădiștea( la baza sa N, spre șoseaua Tihău-Surduc, fusese un castru roman, azi o pajiște netedă cam cât un stadion, cu destule fragmente de cărămizi, olane de la apeducte) apoi luând-o treptat spre V, Pe Poduri, reper excelent păduricea de Pinus sylvestris care a acaparat ,decorându-l splendid, promontoriul de gresii fine infiltrate feruginos, în consecință acestea devenind ,pe alocuri ,din bej-ocru sângerii. Dacă din zona NV a Dl.Pârloagelor puturăm panorama spre Tihău, Var, Jibou și versantul SV al Piscuiului Ronei, de Pe Poduri avurăm sub noi vatra lăbărțatului Tihău , lunca stângă a Someșului la intrarea către Var și o mare platformă cu rable autoturistice aduse spre dezmembrare din Occident. La poalele fagilor câteva duzine de Crocus banaticus magic baleiate de soarele amiezei. După show-ul foto am coborât spre N-NV de pe bancurile de gresii (una aducând unei mitice pajuri stacojii) în pajiștea de deasupra cimitirului, cu capelă și un bazin imens pentru apă potabilă, făcând un scurt popas. A urmat coborârea spre biserică în timp ce luam aminte la drumul afund, lutos-aluvionar penetrat de șerpestile rădăcini alte arborilor, ciugulind struguri delicioși, atârnânzi provocator peste gardurile gospodăriilor ( înainte de-a poposi Pe Poduri ne amuzasem găsind struguri dulci, delicioși, atârnând pe coardele viței de vie sălbăticite cățărate în coroana unui plop tremurător). Îmbarcare și plecare spre Surduc- Răstoci, după Băbeni fiind depășiți de o suită de vijelioși motobikeri care-și dăduseră întâlnire în partea S a Dl.Mesteacăn, spre Perii Vadului. Probabil aveau să se amuze și întreacă galopând acrobatic pe bidivii puternici mlădiindu-se pe curbele generoase ale Mesteacănului.
